Arhivă iulie, 2011

Retragerea trupelor americane din Afganistan

Trupele NATO in Afganistan

In iunie 2011, dupa dezbateri aprige in cercurile conducatoare de la Washington, presedintele Statelor Unite, Barak Obama, a ordonat inceperea retragerii trupelor americane din Afganistan. Din cei 100.000 de militari americani din Afganistan, 10.000 vor pleca pana la sfarsitul anului curent si alti 23.000 pana la finele anului 2012. Ceea ce inseamna ca toti cei […]

Pagini de istorie – Dialog cu profesorul Ion Coja

Prof. Ion Coja

Rep.: Domnule profesor ION COJA, cum comentaţi această declaraţie a preşedintelui Băsescu? I.C.: Este cel mai deştept şi mai corect gest pe care l-a făcut Băsescu de când îl ştiu! Adică din 1990. Şi cu totul surprinzător. Pentru această declaraţie îi putem ierta multe din nefăcutele sale sau dintre cele rău făcute! Rep.: Explicaţi, vă […]

Statul Arizona are cel mai mic preţ la benzină, din SUA

Harta Arizona

Potrivit American Automobile Association, şoferii din statul Marelui Canion plătesc cel mai puţin pentru un galon de benzină. Raportul a fost făcut pentru luna iulie, a.c. În timp ce la nivel naţional, preţul mediu al carburanţilor se situează la $3,60, în Arizona preţul mediu al benzinei este de doar de $3,25 pe galon (aproximativ $95,500 […]