Xi Jinping, escală în Finlanda pentru discuții despre relațiile comerciale bilaterale, înaintea întâlnirii cu Trump

images

Președintele chinez Xi Jinping, aflat într-o vizită de stat în Finlanda înaintea întâlnirii pe care o va avea în SUA cu șeful Casei Albe, Donald Trump, a discutat miercuri cu omologul său finlandez Sauli Niinisto cu privire la relațiile comerciale bilaterale, transmit AFP și DPA.

‘Președintele Niinisto și cu mine am evocat progresele realizate în relațiile între China și Finlanda de 67 de ani și de la stabilirea relațiilor noastre diplomatice’, a declarat Xi Jinping într-o conferință de presă la Helsinki, la care jurnaliștii nu au putut pune întrebări.

‘Am convenit să lucrăm împreună pentru relații îndreptate spre viitor, dinamice și mai reactive la evoluțiile’ internaționale, a mai spus Xi.

Într-o altă notă, președintele Xi s-a arătat încântat de sosirea viitoarea a doi urși panda gigant în Finlanda, primii pe care China îi împrumută acestei țări.

Vizita lui Xi Jinping este prima a unui președinte chinez în Finlanda după anul 1995, dar oficialul chinez s-a mai deplasat în această țară în 2010, pe când era vicepreședinte. La rândul său, Saul Niinisto a întreprins o vizită oficială în marele stat asiatic în 2013.

Xin Jinping mai are programate la Helsinki întâlniri cu premierul Juha Sipila și cu președintele parlamentului, Maria Lohela.

China este al cincilea partener comercial al Finlandei și, potrivit președintelui Xi, citat într-un comunicat, există ‘un spațiu excelent și un potențial de cooperare economică și comercială’.

În prezența celor doi șefi de stat au fost semnate diferite acorduri de cooperare, mai ales în domeniile economic și judiciar, precum și referitoare la condițiile financiare ale împrumutării a celor doi urși panda grădinii zoologice din Ahtari, unde le este construită o cușcă ce costă peste 8 milioane de euro.

După etapa Helsinki, președintele Xi se va îndrepta spre Florida, pentru o primă întrevedere foarte așteptată cu omologul său american Donald Trump.

AGERPRES

Poţi să laşi un răspuns, sau trackback de pe site-ul tău.

Lăsaţi un comentariu