Viziune artistica in lacasul  “La chiesa Santa Maria del Popolo” din Roma : „Daca Il eliberezi pe Acesta, nu esti prieten cu cezarul!” (Ev. Ioan cap.19 v.12)  Imaginatia umana in sine nu poate fi sanctionata pentru erori! Foto Ferer Magdo: „Caedite eos! Novit enim Dominus qui sunt eius”  Arnaud Amaury ( Ucideti-i pe toti!  Dumnezeu ii va recunoaste pe ai sai!).

Inspirat  de frecventa insinuarilor divine criptate in visele sale, semne deslusite apoi printr-o memorabila revelatie, imparatul Constantin, figura religioasa proeminenta a Bizantului primei si dramaticei treimi de mileniu protocrestin, consimte la o masura „antipopulara” prin decretarea scoaterii din circuitul vastelor mijloace de sanctiune capitala a crucii, a notoriei „crux immissa”  legata de supliciul lui Cristos – acceptata relicva de catre posteritatea crestina prin mijlocirea conventiei ecumenice  – temuta manopera romana ce prin infioratorul ei scop era un punct de atractie aparte in spectacolele ce intretineau la cote excitate spiritul raporturilor sociale ale vremii! 

Pentru a tempera nemultumiri, Constantin, prezident in conciliul de la Nicea, are grija sa substituie salbaticul agrement cu un la fel de emotionant supliciu, in nomine deus: combustia purificatoare a ereziei, dand in schimb crucii statutul de opera  ornamentala duhovniceasca!  „Arderea de tot” este o practica sugerata de natura, ce s-a dezvoltat ca forma de sacrificiu primitiv, nelipsit intre pasiunile sacerdotilor unui Dumnezeu nematurizat,  „gelos” si irascibil, asimilata, cu suspiciune de plagiat, vechilor scripturi cu tenta monografica, venerate de primii crestini si care atesta ca, intr-o comunicare de substanta ancestrala, prin mirosul specific de oxidare a creatiei de ziua a sasea, „placut Domnului”, Ii solicita interventia unilaterala, chiar cu preciziune, in corectia necredintei ! 

Dupa Nicea, daca masura autodafeului era aplicata legiuit productiilor eretice de inspiratie arianista (arianism), n-a fost nevoie de prea mult timp pentru crearea precedentului, astfel ca odata cu operele schismatice sa fie incinerat si autorul lor!  Pentru a sublinia insa „popularitatea” crucificarii in lumea romana si in epoca urmatoare prabusirii imperiului  de apus - a feudalismului timpuriu - desi crucea a fost decretata opera de cult intangibila, exclusa prin urmare scopului punitiv, uzanta ei „culturala” se stinge cu greutate, abia patru veacuri mai tarziu, sub efectul renasterii carolingiene.

Fara a ignora sangerosul proces crestin de stabilizare dogmatica a naturii divine a Mantuitorului, disputa seculara asupra tehnicii crucificarii a desprins curente in antiteza la doctrina ecumenica, de vreme ce adevarul n-a fost identificat nici in cele douazeci de evanghelii ce se vehiculau in imperiul roman incercand sa se impuna, odata cu convertirea zelotilor la crestinism, nici in operele comentatorilor istorici contemporani evenimentelor pentru ca, pur si simplu, nimeni nu vorbeste explicit despre remarcabilul moment! 

Aceasta este o frustranta poticnire si cercetatorului diletant ii pot veni in minte, chiar daca intr-o injusta comparatie, de pilda, amanunte acurate din poemul Pentatur, a carui data de nastere a fost cu o mie trei sute de ani inainte de Cristos, in vreme ce epoca romana, in care abunda cronica amanuntita a evenimentelor istorice, sociale, culturale, lasa in derizoriu momentul precumpanitor al formarii conduitei spirituale a crestinului, omitand tocmai forma reala a obiectului de cult; obiect de cult inacceptabil daca se tine cont de mesajul Mantuitorului ce neaga alegoria, cum o neaga, de altfel, si conceptul ce L-a precedat! 

Din rezerva tipic umana in fata simbolului plasmuit, intrebarea fireasca a crestinului evlavios este: cum a fost crucificat Iisus?  Iata, un amanunt ce isi pierde acuratetea istorica printre sintagmele mistice ale referatului teologic si, mai surprinzator, absenta explicatiei si condamnabila ingratitudine a martorilor extraordinarului eveniment!  De ce comunei proceduri a osandirii pe cruce i s-au adus ajustari exceptionale in cazul Mantuitorului, cand pretinsa Sa fapta s-a bucurat de absolvirea morala in fata lui Pilat! Ce anume a facut ca executia sa aibe loc altminteri decat statea in practica romanilor? 

Puteau influenta fariseii intransigenta guvernatorului facandu-l partas la o necrutatoare perversiune, la o atrocitate gratuita ce nu era in firea unui orgolios functionar imperial roman?  Isi permiteau sacerdotii iudei sa adreseze un ofensator conditional cuceritorului lor : „Daca Il eliberezi pe Acesta, nu esti prieten cu cezarul!” (Ev. Ioan cap.19 v.12)  Cui apartinea regia construita cu aceasta macabra imaginatie?  Pentru ca lucrurile au ramas complet nelamurite! 

Surprinzator, Arhanghelul Gabriel a profetit cu inexplicabile omisiuni! Daca asupra insusirilor Mantuitorului s-a insistat in evanghelii in masura in care schita emotionala transmisa de apostoli se poate dezvolta lesne in constiinta adresantului, nu acelasi lucru se intampla cu simbolul supliciului Sau a carui forma a ramas un mister, nefiind mentionata in niciun pasaj al Noului Testament! Atat istoricul roman (de origine ebraica) Iosif Flavius cat si Plutarh sau Svetoniu vorbesc despre tehnica executiei pe cruce intr-o difuza varietate, fara a specifica insa o preferinta anume a romanilor de vreme ce toate metodele si artefactele supliciului aveau o trasatura comuna: cruzimea, o caracteristica romana! 

In evangheliile sinoptice, apostolii Luca si Matei, adancesc confuzia prin atribuirea unei – suntem convinsi - inocente variabilitati a adverbului din care se deduc doua moduri distincte a faptei!  De buna seama, montarea acelui „Titlos” (titlu) cu „causae penae” - cauza ce-a determinat condamnarea  (insemnul  INRI) – este infatisata in doua moduri diferite desi tin sa descrie un lucru comun: „Deasupra Lui...” (Ev. Luca cap.23 v. 38)  ce indeparteaza cel putin la lungimea unui brat locul fizic al placutei de: „Deasupra capului...” (Ev. Matei cap. 27 v. 37) ce are categoric o alta semnificatie!

Cu alte cuvinte, crestinul prozaic al mileniului trei, in sinceritatea sa cu sine, poate intelege legitim, in primul caz, dupa Luca, rastignirea pe „stauròs” - in greaca, stalp, asimilat in perioada crestina cu cruce pentru a elimina dubiile - iar infamanta placa sa fi fost montata deasupra mainilor incrucisate, tintuite pe stalp sau, cu aceiasi indreptatire, in cazul al doilea, dupa Luca, pe crux immissa, simbolul crestin, cu „titlos” , inscrisul faptei, deasupra capului, iar bratele intinse, pironite pe „patibulum” (traversa orizontala a crucii)!

E foarte posibil sa fi simplificat, cu nuante ce pot fi retinute eretice, fapte de esenta teologica, dar, daca comunicarea nu exceleaza in exactitate, ne sprijinim pe precedente suficient de motivante, tocmai prin confuziune, care au starnit dramaticele schisme in „Casa Domnului” si curioasa optiune a lui Martin Luther: „Ideile fac mai mult decat o armata!”  De altfel, este vocatia fireasca a omului informatizat al noului mileniu de-a cantari cu strictete argumentele, lucru ce nu va duce neaparat si la umbrirea simtamintelor sale religioase; Calvin nu a combatut religia ci a insistat asupra sensului ei cultural!

Amanuntul evocat nu este decat o secventa inregistrata profan la maniera versatila a „scripturii” ce in sintaxa sa arhaica deschide frecvente nedumeriri ce nu se lamuresc decat printr-un alt echivoc pe care „saracia de duh”il plaseaza necesar la nivelul misterului religios!  Credinta fara cercetare nu poate fi in natura lui Dumnezeu de vreme ce creatia insasi a spiritului uman dovedeste studiul ca vocatie sacrala!

Este altceva: este tirania omului ce l-a invins pe Dumnezeu in numele unei cruci si a unui sofism „tridimensional” - ce nu inregistreaza deranjante fluctuatii la bursa - folosindu-i confesiunea avertisment virtual ce mentine treaza constiinta omului ca nu e de capul lui in aceasta lume ci, de-a dreptul experienta incertitudinii!  

Nu pretindem ca aceasta speculatie laica, daca nu e mai curand o idee pur crestineasca, umana, sa fi inspirat Decizia celor sapte judecatori ai Curtii Europene  de-a da castig de cauza finlandezei Soile Lautsi – mama crestina care a gasit nefireasca prezenta insemnelor catolice in aula scolii in care invatau proprii fii, crestini si ei - si, in consecinta, prin puterea legii comunitare sa constranga autoritatile italiene sa elimine crucifixul din incinta institutiilor publice laice.

Cum era de asteptat, raspunsul teatral al catolicilor italieni a fost: „Cancellare i simboli vuol dire cancellare una parte di noi stessi!”  (Anularea, stergerea, indepartarea simbolurilor catolice, inseamna anularea unei parti din noi insine!” Interesant concept, dramatic sacrificiu de perspectiva, dar nimeni nu s-a legat de sensibilitatea culturala si chiar daca ea provine din, sau este dependenta de spiritul catolic – de parca teologul Calvin a fost inspirat de alceva – Curtea Europeana este interesata doar de pretentia de laicitate a statului Italian, de vreme ce acesta face parte cu drepturi depline dintr-o comunitate laica!

Deocamdata nimeni nu a acuzat vadit ca o institutie religioasa il tine pe Dumnezeu in captivitate, dar, chiar daca ezitarea dovedeste cat de departe este Divinitatea de constiinta omului, aceasta nu pare a fi tulburata ca anticamera spiritului sacru e custodita de duplicitatea umana, pentru ca isi cunoaste propriile slabiciuni! 

Ca orice sistem doctrinar, biserica nu este mai putin preocupata de a-si castiga prozeliti si nu-i lipseste prin urmare nici grandilocventa consacrata spre a tampona naturala sovaire!  „Crucifixul”, continua biserica in acelasi spirit, „a fost intotdeauna un semn din oferta de dragoste a lui Dumnezeu...!” 

O eroare, o eroare nascuta disperat, odata cu scaderea la bursa a actiunilor concernului „In numele Tatalui” si-a ignorantei unei lumi careia ii lipseste inca libertatea de-a decide pe altarul carui Dumnezeu isi va sacrifica sufletul, pentru ca nu rezulta si nu poate rezulta de nicaieri un asemenea ofensator dar facut umanitatii!

Doar daca biserica nu va consimti sa-si declare disponibilitatea recunoasterii sale ca o institutie...nonprofit si  nu va recunoaste o teza din Pentateuc: „Non vi farete idoli, non vi eleverete immagini scolpite...” (nu va faceti idoli, nu va inaltati imagini sculptate)!  Chiar daca vom fi certati ca intentionam un pangarit mesaj, aducand in fata versiunea mnemonica a cuvantului divin, raspundem cu seninatate ca ea exista si daca exista poate fi aratata!

Ce nu poate fi aratat tine deja de lumea laica si daca nu este un ipocrit mesaj mercantil, este un kitsh  primejdios! Dumnezeu nu are nimic comun cu un crucifix ce se vinde bine, in numele Lui, la piata!  Nu trebuie sa ai o neaparata comunicare ideatica cu Zaratustra pentru a surprinde ingrijoratoare lipsuri in edificiul spiritual pe care se sprijina neconditionat bietul suflet omenesc!     

Comments (0)